Menu

ATRACTII TURISTICE

CORUND

Localnicii înzestraţi cu fantezie repede au ajuns până la „rădăcini”. Iată un fragment scurt din manuscrisul lui Bartha József (1942) referitor la monografia comunei Corund: „În copilăria mea am auzit următoarea legendă populară de la un moşneag localnic: cândva-cândva, în vremurile vechi singurul băştinaş al ţinutului a locuit în cetatea Firtos. Devenind maturi copii, toţi au cerut partea de moştenire. Primul născut al familiei aşa s-a exprimat:„Koromhoz képest kérek birtokot!”(=potrivit vârstei mele cer posesiune de teren. De aici vine denumirea de Corund. (=Korom – Corund)

Corund este o comună mare în judeţul Harghita, în ţinutul sudic al Salinei aparţinătoare de Odorhei. Este una dintre cele mai cunoscute şi renumite localităţi din Transilvania, una din centrele renumite al olăritului popular, de ceramica populară. La Corund olăritul ca şi meserie se practică la nivel de artă populară, are o tradiţie din generaţii în generaţii şi asigură bunăstarea oamenilor.

Menţinând tradiţiile, Corundul este exemplul comunei secuiesc, care se modernizează bazat pe industria ceramică, iar comerţul, turismul şi activităţile culturale devin din ce în ce mai însemnate.

Dar nu numai arta populară o fac renumită, dar şi factorii naturali minunaţi din jurul comunei o fac şi mai atractivă.

36
7

În jurul aşezării sunt valori naturale, cum ar fi celebrul deal-melc din Corund, care a devenit rezervaţie naturală, apoi dealurile înconjurătoare localităţii cu locurile legendare cum ar fi: piatra Likas, muntele Firtos, sau izvoarele de apă minerală cu efecte terapeutice situate la marginea comunei. Baia Corund acum este doar o amintire, dar cândva aici a fost una dintre cele mai importante băi din Transilvania.
Toate aceste curiozităţi dau valoare turistică locului, arată unicitatea şi diversitatea acestuia.

În plus, faţă de arta ceramică, o altă ocupaţie populară imortantă la Corund este prelucrarea materiei iasca, care este o meserie foarte rară. În comună mai trăiesc meşteşugari care se ocupă cu sculptatul lemnului, femei care îndeletnicesc cu ţesut, cusut şi brodat, şi produsele lor ridică nivelul artei populare şi contribuie la renumea comunei.

Atracţie permanentă este târgul artizanatelor

9

de-a lungul drumului principal. Încă şi călătorii aţipiţi în autobuse devine interesaţi când văd mulţimea artizanatelor de-a lungul şoselei. Peste 100 de prăvălioare aşteaptă zilnic interesul turiştilor, orarul lor fiind prelungit de zori până seara târziu.

Curioşii vizitatori pot alege dintre produse ceramice, rogojini de paie şi de coji de porumb, produse din lână, articole de îmbrăcăminte din in, haine de stofă, ustensile din lemn, articole de uz şi de împodobire.

Musafirii Pensiunii Forrás beneficiază de o reducere de 10% dacă cumpără din prăvălia noastră de artizanat situat în centru.

Nu uitaţi să cereţi cuponul cu reducere de la recepţie!

OFERTE DE DRUMEŢII

SÓVÍDÉK FELFEDEZÉSE

1
2
3
4

Explorarea Salinei: Corund (târgul artizanat, obiecte ceramice arse şi pictate, prezentarea atelierului de olărit, încercare la disc) -Ocna de Sus – Ocna de Jos – Praid (mina de sare şi muzeul) – Sovata (Lacul Ursu, baie în apa termală).

KŐRISPATAKI KÖRÚT

5
6
7
8

Excursia Crişeni: Corund – Păuleni – Inlăceni (parte din Patrimoniul Mondial, biserica monument istoric, inscripţii secuieşti runic pe tavanul bisericii) – Beziduu Nou (sat inundat)- Crişeni (muzeul pălăriilor de paie, prezentarea meşteşugurilor populare) – Sângeorgiu de Pădure ( casa lui Wesselenyi, castelul familiei Rhedey, mormântul lui Rhedey Claudia – stră-străbunica reginei Elisabeta a II-a ) – Sovata – Praid- Ocna de Sus.

BÉKÁS-SZOROSI TÚRA

9
10
11
12

Excursia Cheile Bicazului: Praid – Vârful Bucin – Borzont – Lazărea – Gheorgheni (Biserica Catolică Armeană) – Lăzarea (castelul Lazar, construit în stil italian) – Lacul Roşu – Cheile Bicaz.

SZÉKELYUDVARHELYI TÚRA

13
14
15
16

Excursia Odorheiu Secuiesc: Corund – Vârful Kalonda – Lupeni –(mormântul şi monumentul lui Tamási Áron, scriitor secui) – Bisericani – Băile Seiche – Poloniţa (porţi secuieşti, informaţii despre porţi secuieşti, mormântul lui Orbán Balázs) – Odorheiu Secuiesc.

ZETELAKI VÍZTÁROZÓI TÚRA

17
18
19
20

Excursia la Barajul Zetea: Corund – Odorheiu Secuiesc – Brădeşti – Zetea – Subcetate – Barajul Zetea – Izvoare – Harghita-Mădăraş – adăpostul Harghita (plimbare de o jumate de oră până la vârful sacru al secuilor de 1801 m, panoramă de la punctele de observare)

CSÍKSZEREDAI TÚRA

21
22
23
24

Excursia Miercurea Ciuc: Corund – Lupeni – Odorheiu Secuiesc – Satu Mare – Băile Homorod – Vlăhiţa – Băile Harghita – Miercurea Ciuc – Şumuleu Ciuc ( biserica din Şumuleu Ciuc, statuia Sfânta Maria).

GYÍMESI TÚRA

25
26
27
28

Excursia Ghimeş: Corund – Odorheiu Secuiesc – Miercurea Ciuc – Ghimeş (panoramă uimitoare, castelul Rakoczi, hotarul de 1000 de ani, arhitectură rurală populară, muzeul) – Tuşnad, lacul Sfânta Ana – plimbare pe malul lacului, mlaştina Mohos cu plante carnivore rare) – Turia (Peştera Pucioasa – emanare de gaze).

SEGESVÁRI TÚRA

29
30
31
32

Excursia Sighişoara: Corund – Odorheiu Secuiesc – Mugeni – Cristuru Secuiesc (parul lui Petőfi, Muzeul Regional) – Vânători – Sighişoara (Turnul cu Ceas, oraşul vechi, Biserica Mănăstirii, Biserica Castel)

BRASSÓI TÚRA

33
34
35
36

Excursia Braşov: Corund – Odorheiu Secuiesc – Sighişoara – Braşov (Cetatea veche, Muzeul Istoric, Biserica Neagră) – Bran –(castelul Dracula din sec.XV-XVI, târg artizanat, hotarul de 1000 ani) – Peleş (palatul regal).